Putem sa reusim orice doar avand incredere in noi insine – Aurelia

ptr

„Eu asa de felul meu nu cred in zodii, in terapia prin regresie, tapping sau altele. Toate erau pentru mine mambogiambisme. Descoperirea de sine, cautarea fericirii erau chestii la care aspiram dar nu credeam ca vreodata as putea sa zic ca am vreo idee cum as putea sa incep. Simteam de ceva vreme ca imi lipseste ceva. Am zis sa caut acel ceva intr-un retreat in India, apoi in al doilea, apoi am aflat de El Camino.
Am incercat sa descopar ce imi lipseste si facand pelerinajul spre Santiago de Compostela, dar nu pe jos ci pe bicicleta, pe repede inainte, ca omul modern ce vrea o pastila care sa rezolva instantaneu orice problema. Toate au avut un impact, dar pentru ca eram atenta doar la exterior si nevoile cotidianului, n-as fi stiut sa exprim in cuvinte toate schimbarile produse in sufletul meu. Ce era clar e ca nevoia de a gasi ce imi lipseste se accentuase. De curand am participat la un retreat in Bali. Workshopuri de toate felurile, yoga, ceremonii de purificare cu apa si foc acestea toate faceau parte din „rutina” zilnica a retreat-ului. Dar pe langa toate acestea se adaugau discutiile cu celelalte participante, fie la cina, fie la un ceai. Discutii ca sa ne cunoastem mai bine, sau doar „simple” conversatii. Dar retreatul s-a terminat.
Toata lumea zicea ca Bali e magic si ca energia si efectele workshopurilor si terapiilor se vor vedea si ca vor avea loc transformari cu siguanta. Din nou, inginerului din mine, lucrurile astea pareau un pic mambogiambiste. Dar… uite ca cumva ceva s-a intamplat.. M-am intors acasa, la jobul meu dupa o luna de vacanta (retreat in Bali+ o saptamana de leneveala in Auroville – India + o saptamana de reacomodare la viata normala in Varsovia). Dar la 3 zile de la revenire am simtit intr-o seara, ca intr-un moment de lucidate, ca a venit momentul sa imi dau demisia. Simteam de ceva vreme ca as vrea sa fac ceva altceva dar imi era FRICA. Cea dinainte de retreat considera ca nu pot sa fiu buna decat in domeniul pentru care am studiat 5 ani la facultate. Cea dinainte de retreat considera ca intai tre sa termin de cautat ce ma face fericita si ce imi lipseste. Ca intai tre sa ma asigur ca o sa am succes.
Acum ca stau sa ma mai gandesc nitel, si analizez inginereste ce a condus la schimbarea, am descoperit urmatoarele: 1. discutiile din retreat m-au facut sa imi dau seama ca suntem cababili sa facem orice ne punem in minte si ca tine doar de noi sa nu me mai cream bariere si limite
2. putem reusi in orice doar avand incredere in noi insine
3. in ziua in care m-am decis sa fac schimbarea, am simtit o mica jena si am observat ceva ca un inceput de herpes; fugar asa, m-am gandit: hmmm e un semn pe care mi-l da corpul; dar a fost un gand atat de fugar ca de-abia acuma ca astern pe hartie gandurile imi dau seama ca a existat; inconstient insa s-a inregistrat schimbarea. Intotdeauana radeam ca asa la suprafata, la nivelul constientului nu prea sunt intelegenta dar cumva in inconstient sunt. De multe ori stiam raspunsuri la diverse dileme, sau stiam cum trebuie sa actionez in vreo situatie fara sa stiu neaparat sa explic foarte bine.
Aaa, sa nu uit sa scriu, mi-a cumparat tratament pentru herpes, dar cum sunt uituca, nici nu l-am folosit, dar nici nu a mai fost nevoie, jena a disparut iar mica chestiuta ce aparuse s-a dus de la sine. Tot am auzit ca diverse sentimente au manifestari in corp, dar parea o chestie un pic fantezista. Dar incepe sa se adevereasca daca sunt un pic mai atenta la ce mine insami. Si pe langa toate astea, eu omul practic, care alegea sa se imbrace in mod practic in universala uniforma: jeansi si tricou, in detrimentul fustitelor sau rochitelor din garderoba, care desi reduse ca numar, deveneau incet incet hrana moliilor, mi-am cumpara la revenirea din concediu 4 rochite simpatice, pe care am si inceput sa le port. Am inceput sa fac un compromis si sa mai las bicicleta acasa, si sa scot la plimbare cate o rochita. Poate parea nu mare branza. Dar daca analizez iar inginereste, eu zic ca e o dovada a castigarii increderii in sine insami.” – Aurelia